Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul

La Mulți Ani Diana Mocanu!

adăugat pe20 Iul 2017, 16:33
La Mulți Ani Diana Mocanu!click pe imagine pentru a o mări

Cea mai titrată înotătoare română a tuturor timpurilor, Diana Mocanu, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 33 de ani, motiv și pentru Federația Română de Natație și Pentatlon Modern să o felicite și să îi ureze La Mulți Ani și multă sănătate.

Diana Mocanu a avut o carieră fulminantă, al cărei Everest a fost cucerirea a două medalii olimpice de aur, la Sydney, în anul 2000. Diana Mocanu s-a impus atunci la proba de 100 metri spate, cu timpul de 1:00:21, echivalent pentru un triplu record, olimpic, european și național. De asemenea, Diana a intrat la Sydney în istoria olimpismului românesc și a natației românești, după ce și-a dublat performanța maximă cu o nouă medalie de aur, la proba de 200 metri spate, unde a fost cronometrată cu timpul de 2:08:16. Diana Mocanu este prima și singura dublă campioană olimpică a natației românești.

Diana Mocanu a mai câștigat un titlu de campioană mondială la 200 metri spate, la Fukuoka în 2001, tot atunci, la competiția din Japonia devenind vicecampioană mondială la 100 metri spate.

Diana Mocanu, sărbătorita zilei, mai are în palmares trei medalii de argint și două de bronz la Campionatele Europene de seniori, fiind, de asemenea, multiplă campioană națională și deținătoare de recorduri naționale.

Pentru cariera sa deosebită, Diana Mocanu a fost inclusă la finele lui 2015 în Tribuna de Onoare a Natației și Pentatlonului Modern din România, în cea mai înaltă clasă rezervată sportivilor.

Ea a ales să se retragă din cariera de sportivă, pentru a se dedica antrenoratului la CSM Brăila, dar și familiei. 

 

  • Mercedes Benz
  • Arena
  • Kober
  • Campofrio
  • Seratel
  • Adeplast
  • Myrtha Pools
  • Aqua Carpatica
  • Isostar
  • Bog Rave Advertising
  • Durby Sports Marketing
  • TVR HD
Profilul lunii
Robert
Glință
  • 1,84 mînălțime
  • 72 kggreutate
  • 190 cmanvergură
  • 18 Apr 1997data nașterii
vezi profilul complet