Cont
EJDC 2022

Legea privind instituirea zilei de 19 iulie ca Ziua Națională a Înotului a fost publicată azi în Monitorul Oficial

Comunicate de presa 02 dec. 2021

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 26 noiembrie 2021, legea privind instituirea zilei de 19 iulie ca Ziua Națională a Înotului.

Publicată azi, 2 decembrie 2021, în Monitorul Oficial, Legea are nr. 279/2021 și specifică următoarele: "Ziua Naţională a Înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile. Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile".

În expunerea de motive a actului normativ se argumentează următoarele:

- înotul este cel mai eficient şi complex sport datorită faptului că nu prezintă rezervele tipice majorităţii sporturilor. Fiind un sport fără vârstă, acesta poate fi practicat din prima zi de viaţă până în ultima, asigurând, prin eficienţa şi complexitatea sa, un climat favorabil menţinerii sănătăţii;

- printre beneficiile practicării înotului putem aminti buna dezvoltare a calităţilor motrice, tonifierea întregii musculaturi, sporirea capacităţii de coordonare şi eleganţa în mişcări şi postură;

- simbolistica datei de 19 iulie este una cu totul aparte pentru nataţia mondială. La 19 iulie 1908, cu prilejul desfăşurării celei de-a IV- a ediţii a Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra, era înfiinţată Federaţia Internaţională de Nataţie. Fixarea datei la care propunem sărbătorirea zilei naţionale a înotului are în vedere recunoaşterea şi celebrarea în România a datei de 19 Iulie, în armonie cu sărbătorirea la nivel mondial de către Federaţia Internaţională de Nataţie a World Aquatics Day. Corelarea celor două evenimente şi celebrarea la nivel mondial a înotului vor încuraja practicarea sporturilor acvatice şi vor conduce la o creştere a gradului de conştientizare în rândul populaţiei, cu privire la importanţa pe care sportul o are pentru sănătate;

- conform datelor publicate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, România ocupă locul 2 în Europa la obezitate infantilă. Politicile existente pentru promovarea sănătăţii, prevenirea supraponderalităţii şi a obezităţii, cu scopul de a stopa intensificarea obezităţii infantile şi-au dovedit limitările, acestea fiind insuficiente şi prea puţin eficiente. Nicio acţiune nu este suficientă prin ea însăşi pentru a combate obezitatea infantilă. Din acest considerent, problematica obezităţii infantile trebuie să fie inclusă pe lista priorităţilor pe termen scurt;

- de asemenea, conform Eurostat, România ocupă locul 3 în Uniunea Europeană la rata deceselor cauzate de înec accidental. Prin prevenţia înecului, înotul poate fi considerat o activitate de interes naţional prin conştientizarea populaţiei ca fiind mijloc salvator de vieţi;

- adoptarea prezentului proiect legislativ poate constitui, de asemenea, imboldul necesar pentru o dezvoltare accelerată a infrastructurii indispensabile practicării înotului. România nu beneficiază în prezent de o infrastructură modernă adaptată rigorilor de pregătire a sportivilor români şi nu numai. Bazinele de înot sunt prea puţine şi, în bună măsură, vechi şi impracticabile.

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern mulțumește pe această cale inițiatorilor, semnatarilor și susținătorilor acestui proiect de lege.